Avand initial atat un rol decorativ cat si functional, de protectie (partea inferoara a peretilor era expusa la lovituri si des afectata de umezeala) placarea peretilor cu lemn a fost des intalnita in amenajarea interioara.
In decursul isoriei s-au folosit modalitati diferite de acoperire sau placare a peretilor insa cu siguranta cea mai decorativa si nobila optiune este boiseria. Astazi panourile de lemn imbraca cu eleganta cele mai rafinate interioare reconstituind atmosfera unor timpuri trecute. Mai nou, sub influenta stilului scandinav, variante de placare a peretilor cu lemn putin prelucrat a castigat teren.
Prin frumusetea sa naturala, lemnul este o adevarata invitatie pentru a-l privi si atinge, incaperea placata astfel capatand o personalitate puternica.
Destul de versatili pentru a satisface o gama larga de gusturi în materie de decor interior, aceste placari au capacitatea de a aduce o dimensiune natural-eclectica, în orice casa, creand un spatiu ce se apropie de arta.
Pentru obtinerea unui decor scenografic, optati pentru unul sau mai multi pereti placati cu panouri din lemn nefinisat, creand astfel o zona spectaculoasa, ce confera camerei un iz “antique”atat de actual.
Cromatica finisajelor este, de cele mai multe ori, cea naturala, specifica esentelor lemnului , adesea micile imperfectiuni ale fibrei sau semnele timpului fiind lasate la vedere pentru un plus de atmosfera.
Pentru cei care doresc sa aduca natura si in spatiile unde gradul de umiditate este mai ridicat (camera de baie sau bucataria), lemnul este acum un element fiabil care, in urma tratamentelor pe baza de ulei, poate asigura confortul necesar.
Cum camera de baie este un spatiu al relaxarii in tot mai multe proiecte de amenajare se urmareste crearea unei atmosfere calde care, de cele mai multe ori, este realizata cu ajutorul materialelor naturale. Prin folosirea lemnului, zonele cu umiditate crescuta capata o noua infatisare. |n plus, varietatea de finisaje permite designerilor si arhitectilor combinatii creative din lemn natural atat pentru tavane si pereti cat si pentru mobilier.
Fiind o varianta de decorare ce isi gaseste si azi multi adepti, astfel de proiecte necesita atat atentie sporita, o tehnica impecabila cat si multa imaginatie, combinatiile fiind infinite. Realizarea imbinatiilor, a barnelor, coloanelor sau a altor ornamente presupune multa maiestrie si experienta, fiind o adevarata arta.