„Curentul Art Nouveau (sau Arta 1900) este o miscare romantica, individualista si anti istorica, raspandita tn tntreaga Europa tntre anii 1890 si 1910”, spune Wilhelm Pehnt in “Lexiconul ilustrat de Arhitectura Moderna”.
La sfarsitul secolului 19, elevii scolilor de arte frumoase sunt plictisiti deja sa tot imite Antichitatea greco-romana si se tntorc spre copierea naturii. Se observa acum predilectia pentru simetrie, cu orientare pronuntata spre linia serpuitoare. Pictura, sculptura si arhitectura sunt tnvaluite tn “tenebrele” unor “curbe bruste, violente, generate de plesnitura de bici”, asa cum revista Pan definea tnsusi esenta curentului. Caci “plesnitura de bici” va fi elementul definitoriu care va caracteriza vizual fenomenul de-a lungul relativ scurtului si controversatului sau parcurs istoric.
Frumosul si Utilul
Estetica Art Nouveau-lui este una a contradictiilor, a tensiunilor generate de abordari artistice diferite, nascute din traditii culturale diferite. Reprezentantii curentului tsi permit sa puna alaturi “Frumosul” si “Utilul”, componenta sociala fiind una centrala tn viziunea lor asupra lumii.
Este unanim admis ca hotelul construit la Bruxelles tn 1894 de catre un tanar arhitect pe nume Victor Horta (1861 – 1947) reprezinta prima manifestare a stilului Art Nouveau tn domeniul constructiilor. Acest edificiu emblematic a fost precedat, la o diferenta de zece ani, de o constructie la fel de revolutionara, palatul industriatului catalan Eusebio Guell, imaginat si realizat la Barcelona tntre anii 1885 – 1889 de catre Antonio Gaudi (1852 – 1926). Si aici intalnim acelasi refuz de abordare a reminiscentelor antice, utilizarea tn mod sistematic a fierului, a curbelor naturaliste sau, mai rar utilizate, decoratiuni si mobilier creat chiar de autorul acestei opere.
Fierul la putere
Una dintre calitatile predominante ale arhitecturii Art Nouveau este posibilitatea de a pune tn practica teoria structurii, „expunand” elementele constructive ale unei cladiri, tn special fierul, tn asa fel tncat sa devina elemente aparente ale fatadei, cel mai adesea cu functie decorativa. Prin ornament, aceasta abordare structurala se accentueaza, devenind simbolica. Aceasta expunere a materialelor de constructie poate fi gasita tn Franta, la temelia Scolii fondate de Viollet-le-Duc si la o serie de constructii remarcabile din fonta care au fost ridicate tn cea de a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Totusi, maniera deosebita tn care formele decorative realizate din fier subliniaza constructia si pun tn lumina structura sunt specifice arhitecturii Art Nouveau.
Predilectie pentru sticla
Peretele de sticla combinat cu diferite materiale si procedee arhitectonice a avut parte tn perioada Art Nouveau de o dezvoltare independenta si ampla. Totodata, scarile din sticla si fier au capatat valente noi, un exemplu remarcabil fiind cea realizata de Victor Horta pentru “Maison du Peuple”. Mai mult, tn ceea ce priveste corpul cladirii, modelarea devine acum un scop tn sine. In stransa legatura cu aceasta apare ritmul lunecator al diferitelor parti ale cladirii, executate adesea cu un contur ferm si auster, asa cum se poate observa tn cladirile lui Horta sau Antoni Gaudi. Alte aspecte ale stilului se refera la rotunjimea domoala a colturilor, arcadelor si altor elemente, precum si la aspiratia catre o silueta tnchisa si un efect sintetic care se afla tn stransa similitudine cu tendintele contemporane din pictura si sculptura.
