Numit uneori stil romano-bizantin sau latin, stilul romanic este primul stil de arta propriu al Apusului medieval. Apare in Franta, la Cluny, in secolul X, si este primul stil international, extinzandu-se in toate tarile Europei cu traditie romana, pana in estul Europei. Arta romanica este o arta exclusiv religioasa, creata de calugari si oameni ai Bisericii.
In Franta si nordul Italiei (Lombardia), reminiscentele vechii arte galo-romane, amestecate cu influente noi, asiatice, dau nastere celor dintai biserici cu cupole pe pandantivi (considerate de unii ca influente bizantine). De aici, stilul se raspandeste in toate tarile catolice, devenind arta oficiala a catolicismului din secolele X-XIII, asa cum devenise anterior cea bizantina pentru crestinismul rasaritean. Arta romanica a facut insa mai mult loc influentelor si traditiilor locale, dand nastere la scoli, tipuri sau substiluri regionale.
Caracteristile stilului
Trasatura cea mai izbitoare a bisericilor si catedralelor romanice este masivitatea si utilizarea frecventa a arcurilor curbe pentru ferestre, usi sau arcade. Acelasi principiu al constructiilor semicirculare a fost aplicat si pentru acoperisul de piatra, care a înlocuit în cele mai multe biserici lemnul; bolta in leagan (ca un arc rotund continuu) sau pe cea a boltii ogivale (ce consta din doua bolti în leagan care se intersectau). Stalpii masivi, rotunzi si peretii grosi ai cladirilor romanice erau necesitati structurale pana la descoperirea tehnicilor perfectionate, asociate cu stilul gotic tarziu, ce permiteau preluarea tensiunilor, unele dintre acestea (mai ales boltile ogivale) fiind utilizate chiar si în perioada precedenta.
Planul bisericilor romanice este foarte variat: cruciform (mai ales in cruce latina), treflat biabsidal, circular (influenta din rasarit); de cele mai multe ori apare un plan complex, combinatie a tipului basilical cu cel cruciform, creat prin prezenta regulata a navei transversale (transeptului, uneori dublu).
Materialul de constructie este mai ales piatra (mai putin caramida si lemnul), zidaria fiind lasata aparenta (netencuita si neacoperita cu placaj de marmura, ca in basilical sau bizantinul timpuriu), iar zidurile fiind masive (groase si puternice), sunt sprijinite de contraforti (ziduri suplimentare, de sprijin, in partile unde apasarea masei de zidarie e mai mare).
Soclul inalt, fatada principala (de vest) precedata uneori de o curte inchisa cu un portic, este in general monumentala, cu trepte multe si portaluri uriase, bogat decorate si flancate de turnuri patrate sau octogonale (influenta siriana), dintre care unul serveste si ca clopotnita, cand aceasta nu e separata de biserica. Interiorul, precedat uneori de un narthex de mari proportii, e impartit (ca si la basilici) in mai multe nave.
Acoperisul primelor biserici romanice e in sarpanta, adica cu scheletul de lemn sau metal (cu sau fara tavan), ca la basilici; mai tarziu e inlocuit intai la navele laterale cu acoperisul boltit, de piatra sau caramida, sub diverse forme: calote sau cupole hemisferice.
Caracteristic tuturor bisericilor apusene de orice stil este chorul, adica o travee (despartitura) deosebita a interiorului, sub forma de nava transversala, intre absida altarului si transept. |n general, el este mai inalt fata de restul bisericii, pentru ca sub el si altar se construiesc cripte de mari dimensiuni.
Ferestrele sunt la inceput putine si mici, apoi mai multe si mai mari, terminate totdeauna in arc rotund (simplu sau divizat bifor, tri-for etc.) si cu ornamentatie bogata (apar primele vitralii in sec. XII).
Monumente
In Romania, primul monument de arta romanica este Catedrala de la Alba-Iulia. Prin intermediul colonistilor sasi si al ordinelor calugaresti, sosite din apusul Europei, stilul romanic s-a extins si in zona Sibiului, unde s-au construit bazilici din piatra cu trei nave. Datorita unei asimilari intarziate in Transilvania, stilul romanic se imbina deseori cu goticul timpuriu, cum de altfel s-a intamplat si in alte zone din centrul si estul Europei.
