Imperiul bizantin este denumirea sub care este cunoscut Imperiul Roman de Rasarit, care prelungeste lumea antica pana la sfarsitul Evului Mediu. Influenta arhitecturii si designului bizantin s-a manifestat cu precadere in est, migrand apoi spre Italia pentru a se amesteca cu un curent local, crestinismul timpuriu.
In Ravenna, avanpostul vestic al imperiului imparatului Constantin, cele doua stiluri pot fi vazute dezvoltandu-se simultan. Una dintre caracteristicile stilului bizantin este disparitia incetul cu incetul a detaliilor clasice ale arhitecturii romane in favoarea folosirii limitate si cu o mai mare libertate a unor elemente de baza precum colana si capitelul. Talentele arhitectilor vechii Rome au fost totusi pastrate si dezvoltate prin utilizarea boltilor si a constructiilor sub forma de dom.
Caracteristicile artei bizantine
Precedata in evolutia ei de arta paleocrestina, arta bizantina este rezultatul sintezei a trei componente principale:
- Cea orientala, esentiala pentru crearea unei noi viziuni asupra lumii. Bizantul preia din Orient tehnica mozaicului si prototipul icoanelor. Din Asia Mica, spatiul in care s-a cristalizat gandirea teologica crestina, imprumuta tehnica arcului si preferinta pentru bolta si cupola, iar, din spatiul persan, fastul si rafinamentul tehnicilor si efectelor cromatice vii ale artelor decorative.
- Elenistica, care influenteaza reprezentarile figurilor umane, impunand un canon al nobletei si elegantei. Bizantinii considerau cuvantul si imaginea ca pe doua limbaje egale in demnitate, pictura fiind privita ca un text fara cuvinte, caci, pe urmele traditiei elenistice, se credea ca “ceea ce cuvantul prezinta auzului, imaginea arata fara cuvinte”.
- Romana, care se reflecta in planul tehnicilor de constructie (folosirea zidurilor cu placaj si emplecton), ca si in ansamblurile monumentale si urbanistice.
Arhitectura
Din secolul IV-lea pana in secolul al V-lea, arhitectura ramane in cadrul stilistic al arhitecturii antice tarzii. Domina edificiul cu plan longitudinal, tip bazilica, cu una, trei sau cinci nave. Edificiile cu plan central erau in general rezervate mausoleelor si baptisteriilor (cum era mausoleul Gallei Placidia, la Roma, sau biserica San Vitale din Ravenna).
Bisericile
Din punct de vedere al edificiilor de cult, arhitectura bizantina timpurie manifesta o tendinta catre centralizarea spatiului, recurgand la tipul cruciform si la tipul de bazilica cu cupola. Sub aspectul tehnicii constructive, se remarca o predilectie pentru utilizarea acoperirilor boltite si indeosebi a cupolelor pe pandantivi. Din modul structural alcatuit din cupola ridicata pe pandantivi asezati pe patru arce cilindrice se genereaza, atat in spatiu, cat si in proiectie orizontala, o forma de cruce (biserica Sfanta Irena, Istambul).
In secolul al IX-lea, dupa perioada iconoclasta, devine tot mai frecvent planul de biserica in cruce greaca. Greutatea cupolei nu se mai sprijina pe stalpi masivi, ci se descarca pe peretii laterali, servindu-se de patru bolti in leagan. Incepand din secolul al X-lea, apare si ornamentatia exterioara (mici arcade oarbe, randuri in zig-zag din caramizi asezate pe muchie, alternanta zidariei din caramida cu piatra sau insertii de placi ceramice smaltuite in zidarie). Din secolul al XV-lea, exteriorul este decorat si cu sculturi si fresce.
Locuinta
La inceput, casele bizantine imitau somptuoasele case romane. Apoi, ca urmare a influentelor orientale, apar case cu doua, trei etaje si fatade cu portice, construite din zidarie alternata piatra cu caramida. Cladirile aveau acoperisuri in doua ape, ferestre zabrelite, balcoane si cornise ornamentale, scari exterioare din piatra sau marmura.
La parter sau la etaj se afla sala mare de primire rezervata barbatilor. Apartamentele femeilor (gineceul) erau separate de cele ale barbatilor. Unele case aveau si o incapere destinata incalzitului, altele aveau langa bucatarie un cuptor de paine. Toate casele aveau latrine. |n curtile interioare foarte spatioase se aflau grajdurile, o mica gradina si fantana.
