Traind in lumea moderna si avansata din punct de vedere tehnologic, ni se pare firesc sa ne petrecem majoritatea timpului “inauntru”. Locuim in case sau apartamente, muncim in birouri, magazine sau fabrici, invatam in scoli si facultati, mancam in restaurante, stam in hoteluri. Sa fim “afara” e de obicei o situatie temporara, timpul petrecut deplasandu-ne dintr-un interior in altul. Oamenii difera de restul fiintelor tocmai prin aceasta acceptare a “interiorului” drept cel mai obisnuit mediu pentru viata de zi cu zi.
Civilizatia Egiptului Antic a lasat mult mai multe dovezi de studiat decat alte culturi. Desi nu s-a descoperit intact niciun interior intreg, ruinele au permis tragerea unor concluzii clare despre cum trebuie sa fi aratat acele spatii. Conservarea arhitecturii egiptene a fost facilitata de mai multe circumstante: piatra de buna calitate disponibila in Valea Nilului, pe care egiptenii au invatat s-o foloseasca la cladirile importante, desi arhitectura obisnuita a caselor si chiar a palatelor a continuat sa se bazeze pe caramizile de lut. Foarte multe dintre structurile din piatra s-au pastrat intr-o stare destul de buna, cum ar fi celebrele piramide, construite pe post de morminte.
Religia egipteana se baza pe credinta in viata de dupa moarte, punand astfel un accent extraordinar pe conservarea corpurilor persoanelor decedate. Viata de dupa moarte ar fi durat cat timp se pastra si trupul, de aici interesul pentru construirea unor morminte durabile.
Geometrie si proportie
Cele mai mari si cele mai cunoscute structuri ale Egiptului Antic, piramidele, sunt printre cele mai vechi constructii care s-au pastrat (cele mai vechi datand din 2750 i.Hr.), dar micutele camerele si pasaje interioare sunt mai putin importante decat demonstratia pe care o fac asupra gandirii conceptuale egiptene. Vechii egipteni aveau cunostiinte importante despre planificarea geometrica. Piramidele de la Giza sunt pozitionate cu o orientare axiala nord-sud de mare precizie (cu atat mai impresionanta cu cat forma sferica a Pamantului, cu polii sai nord si sud, nu era cunoscuta).
Poate parea ca panta piramidelor (51 de grade, 50 de minute si 35 de secunde) este una arbitrar aleasa. Dar se observa ca acesta e unghiul de la baza unui triunghi a carui baza si ipotenuza sunt latura mica si, respectiv, latura mare a unui dreptunghi “de aur”. Raportul dintre latura mica si latura mare este acelasi cu raportul dintre latura mare si suma celor doua laturi. Adica A/B=B/A+B (unde A e latura mica si B latura mare).
In termeni numerici, singura valoare care respecta aceasta regula este raportul de 0,618:1, egal cu raportul 1:1,618. Regula aceasta, deseori numita “Regula de aur”, a fost descoperita si redescoperita de mai multe ori pe parcursul istoriei drept o proportie singulara care se credea ca are semnificatie atat estetica, cat si mistica. E mai mult ca sigur ca egiptenii cunosteau si foloseau aceasta regula. Fara tehnici matematice, ea poate fi pusa in practica prin folosirea muchiilor drepte si a unui compas.
Templele si locuintele
Planul templelor egiptene reprezinta varianta elaborata si extinsa a planului caselor, cu o incapere centrala – casa zeitatii -, inconjurata de straturi de spatii separate prin pereti, la care se ajungea doar printr-o succesiune de pereti exteriori, porti si curti. Caramizile de lut folosite la constructia caselor (probabil si la templele care nu s-au mai conservat) luau forma constructiei cu ajutorul unor pietre atente taiate si slefuite. Forma coloanei tipice din piatra, care sugereaza un manunchi de tulpini pornind de la baza constructiei pana deasupra capitelului, deriva din coloanele de lut intarite cu manunchiuri de trestie ale caselor si palatelor. Inclinatia interioara (numita taluz) a peretilor folositi pentru sporirea stabilitatii constructiilor din lut ear fixata cu ajutorul pietrei si este o caracterista comuna a constructiilor egiptene. Pietrele plate folosite ca material pentru acoperis nu aveau dimensiuni prea generoase si astfel planul constructiei prevedeau doar camere mici si pasaje inguste. Daca era necesara o incapere mai mare, ea era umpluta cu coloane amplasate suficient de aproape una de cealalta pentru ca pietrele sa ajunga de la o coloana la urmatoarea. Planurile templelor demonstreaza ca unul dintre conceptele de baza folosit de egipteni era simetria bilaterala.
