In primele secole ale Evului Mediu, principalele trasaturi ale vietii culturale le constituie declinul culturii antice, raspandirea unor elemente ale culturii popoarelor germanice stabilite pe teritoriul fostului Imperiu Roman si geneza culturii medievale timpurii.
Cultura Europei Apusene in Evul Mediu timpuriu reprezinta o sinteza a mostenirii culturale romane si a aportului cultural al migratorilor, cu precadere al celor germanici, realizata in conditiile genezei societatii feudale si a generalizarii crestinarii in ritul bisericii romane. Traditiile pagane sunt greu de evaluat dar este evident ca slabirea amprentei antice permite, incepand cu secolele al V-lea si al VI-lea, renasterea culturilor indigene – mai ales a culturii celtice.
Europa
Ca si in domeniul culturii, si in cel al artei au coexistat si s-au influentat elemente ale mostenirii clasice romane – pastrate indeosebi in domeniul arhitecturii in piatra si in tehnica mozaicului -, ale lumii germanice -, prezente mai ales in arhitectura in lemn si in obiectele in lemn, ca si in artele decorative, in podoabe, miniaturi si coperti de codice.
In domeniul arhitecturii in piatra de traditie romana se inscriu bazilicele San Apollinare Nuovo si San Vitale din Ravenna (sec. VI), baptisteriul Saint Jean din Poitiers (sec. VII), capela imperiala de la Aachen (sfarsitul secolului al VIII-lea, inceputul secolului al IX-lea).
Primele manifestari ale unei arhitecturi romanice – caracterizata prin bolta de pietre fatetate mentinute prin cheia de bolta – apar aproape in acelasi timp, la sfarsitul secolului al X-lea si inceputul secolului al XI-lea, in Catalonga, Lombardia si Lorena. De aici, ele se extind in tot Occidentul crestin, punctul de convergenta situandu-se in Burgundia si Auvergne. Printre problemele tehnice care se ridicau in fata arhitectilor, cea mai importanta era aceea a acoperisului, care a fost construit din piatra in sistemul boltii in plin arc. Dezavantajul era ca nu oferea posibilitatea ridicarii unor constructii inalte. Inconvenientul a fost inlaturat incepand cu secolul al XI-lea, cand s-au adoptat solutii variate: juxtapunerea mai multor cupole, bolti in umbrar sustinute de arcuri ce dubleaza bolta – manastirea Santiago de Compostella, domul din Worms, catedralele din Poitiers, Toulouse.
Cultura araba (sec. VI-XI)
Marile cuceriri si extinderea statului arab de la Indus la Oceanul Atlantic i-au pus pe arabi, incepand cu secolul al VII-lea, in contact direct sau indirect cu civilizatiile si culturile considerabil mai inaintate decat a lor din Imperiul Bizantin, Orientul Apropiat, Persia, India, China.
Gratie influentei islamului, arabii si-au insusit in mod unilateral mostenirea culturii antice, iar interdictia religioasa de a infatisa chipuri de oameni si animale (provenita din teama de idolatrie) a nimicit cu timpul sculptura si a avut o inflenta nefasta asupra picturii. In secolele VIII-XII, bazandu-se pe mostenirea culturii arabe preislamice si a spiritului rationalist elen, cultura araba s-a caracterizat printr-o vadita inclinare spre studiul stiintelor naturii si al aplicatiilor practice. Astfel, au fost elaborate lucrari speciale pentru nevoile arhitecturii si tehnicii – “Cartea despre cele ce sunt necesare mestesugarilor in legatura cu constructiile”, scrisa de matematicianul si geometrul Abu-l-Wafa.
Arhitectura
In cele treisprezece secole de evolutie ale artei islamice se disting mai multe perioade. Prima (de la mijlocul secolului VII pana la sfarsitul secolului IX) corespunde epocii omeyyade. La inceputul acestei perioade, arabii preiau si integreaza in creatiile lor elemente siriene si elenistico – bizantine.
in cea de a doua perioada (sec. X, sfarsitul sec. XII), odata cu dislocarea imensului imperiu si cu coexistenta celor trei califate rivale (Bagdad, Cordoba si Cairo) se creaza trei mari centre cultural – artistice. Arta islamica se degajeaza de influentele anterioare. Este abandonat vechiul tip de moschee, bazat pe predominanta data cupolei, care va deveni element esential al arhitecturii funerare. Se fixeaza acum si silueta caracteristica a minaretului – care, incepand cu secolul al XI-lea, devine foarte inalt, pe un plan circular, subtiindu-se spre varf si avand, la inaltimea de 3/4, balconul muezinului.
Cel mai vechi monument de arhitectura araba care s-a pastrat este asa-numita Cupola a Stancii din Ierusalim. Dar creatia cea mai remarcabila a epocii omayyade este marea moschee din Damasc (datand din 706 si reconstruita in secolul al XI-lea). Dintre marile monumente religioase ale epocii abbaside care au ramas, cel mai impresionant este faimoasa moschee din Cordoba. in ceea ce priveste decoratia acestor monumente, deoarece Coranul interzicea pictarea sau sculptarea figurilor umane si animale, se dezvolta o decoratie cunoscuta sub numele de arabesc.
Influente asupra arhitecturii europene
Aportul arabilor la cultura si civilizatia Europei medievale s-a efectuat prin canalul Spaniei si al Siciliei. Legaturile artistice ale europenilor cu lumea arabo – islamica incep inca din secolul al VIII-lea, odata cu schimburile comerciale care includeau si obiecte de arta si mai tarziu, prin intermediul cruciadelor europenii au cunoscut mai de aproape arta araba. Arhitectura Evului Mediu occidental a fost sensibil influentata de traditiile arhitecturii arabo-musulmane (ferestre duble, arce diferite, creneluri, cupole, arcade sau bolte poligonale, suprafete traforate).
