Cunoscut pentru proiectele sale futuriste, multe concepte de ordinul science fictionului, Vincent Callebaut propune de data asta un design mai fezabil pentru un centru comercial. De altfel, proiectul sau a si primit o mentiune de onoare la competitia organizata de Uniunea internationala a arhitectilor in Ruichang, China, si unde arhitectii erau invitati sa propuna spatii culturale si comerciale amplasate langa una dintre cele mai mari gradini botanice din lume.
Callebaut si-a integrat propunerea in schema urbanistica preexistenta, iar “Orhidee de lemn”, proiectul sau, isi propune sa contracareze efectele negative al afluxului sporit de populatie de la sate, adica supraaglomerarea si poluarea. Complexul contine materiale care pot fi usor reparate si inlocuite cu resurse la tndemans, reducand astfel risipa, maximizand valoarea economica si promovand ideea de reciclare.
Inspirata de secventele numerice gasite in natura, forma complexului “Orhidee de lemn” are ca punct de plecare sectiunea de aur si un tipar biomimetic, utilizand structuri prefabricate din lemn pentru a sugera petalele de orhidee. |n termeni de sustenabilitate, complexul se bazeaza pe principii pasive si surse regenerabile de energie pentru a diminua cu 70% consumul de energie. Astfel, in cadrul constructiei se regasesc instalatii care faciliteaza incalzirea si racirea geotermala, colectarea apei de ploaie, turbine de vant, aportul luminii naturale este maximizat prin amplasarea inteligenta a cladirii, iar acoperisul este dedicat unei livezi care purifica aerul.