construct STRUCTURI&ZIDARIE

Topul variantelor de locuinte alternative

Pe masura ce pretul locuintelor creste si oamenii devin din ce in ce mai preocupati de amprenta lor ecologica, constructiile verzi castiga din ce in ce mai multa popularitate. Cand vorbim de astfel de cladiri ne putem referi la dotari asemeni acoperisului verde, dar si la materiale inedite, cum ar fi paletii de lemn. In general, insa, o constructie este sau nu eco in functie de materialele folosite la structura ei si atentia acordata consumului de energie in etapa proiectarii.

Constructorii acestor cladiri folosesc componente reciclate sau cu impact mic asupra mediului pentru a ridica locuinte eficiente din punct de vedere energetic. Cladiri verzi se pot ridica in diferite moduri, folosind materiale precum containerele sau chiar paie si lut. Mai jos va prezentam cateva idei de astfel de locuinte alternative.

Casa din chirpici

Chirpiciul este un amestec de pamant si paie, fiind un material ieftin si versatil care le permite constructorilor sa le dea peretilor ce forma doresc. Casele tipice din chirpici sunt de obicei rotunde. Materialul e mai rezistent decat va imaginati. Aplicat in tuse mari, chirpiciul rezista ani buni. S-au pastrat pana in zilele noastre case construite in Anglia secolului 19.

Constructiile din baloti de paie

Asemeni chirpiciului, balotii de paie sunt un material natural si ieftin, cu bune calitati izolatoare. Produse secundare rezultate in urma cultivarii granelor, balotii sunt, de cele mai multe ori, aruncati. Astfel, folosirea lor la constructia de locuinte e o modalitate perfecta de a-i recicla. In plus, cladirile de acest gen sunt versatile. Daca folositi balotii pentru cadrul casei, sau pentru a o izola, combinandu-i cu un cadru de lemn, constructia poate avea ce forma doriti.

Casa din containere

Din ce in ce mai populare, locuintele din containere sunt in general mai ieftine decat cele traditionale si folosesc mai putina materie bruta. |n plus, au un aspect modern, industrial. Pot fi folosite cate unul, pentru locuinte individuale, sau pot fi combinate pentru a alcatui structuri mai mari, cum ar fi un bloc de apartamente sau chiar o scoala. Dimensiunea lor eficienta le transforma automat in locuinte verzi care pot deveni si mai sustenabile prin adaugarea de izolatie eco, panouri solare si sisteme de colectare a apei de ploaie.

Casa din paleti de lemn

Primii care au propus locuinta din paleti de lemn au fost cei de la biroul de arhitectura I-Beam Design. Initial, casele de acest gen au fost proiectate pentru a rezolva problema locuintelor pentru refugiatii din Kosovo, dar ele pot fi usor transformate in locuinte permanente. Un astfel de adapost de trei pe sase metri ar costa aproximativ 500 de dolari si ar folosi cam 80 de paleti. In plus, daca vreti sa va mutati, materialul poate fi reciclat cu usurinta.

Acoperisul verde

Un acoperis verde e mai mult decat o simpla caracteristica arhitecturala la moda. Poate deveni un sistem eficient de scurgere a apei de ploaie, furnizand o suprafata permeabila, si poate combate efectul de sera prezent in aglomerarile urbane. Spre deosebire de un acoperis traditional, care absoarbe si pastreaza caldura, acoperisul verde o reflecta si poate scadea consumul de energie pentru racirea cladirii. De asemenea, acoperisurile verzi au calitati izolatoare foarte bune si pot reduce poluarea aerului. |n cazul unei locuinte, cel mai practic este acoperisul pe care se vor cultiva o varietate de plante mici. Deoarece sunt create pentru a suporta un sol de doar cativa centimetri grosime, aceste acoperisuri nu necesita munci de intretinere complicate.

Peretele verde

Pe cat de frumosi sunt peretii vii, pe atat de functionali. Aceste gradini verticale pot sustine o varietate intreaga de plante, de la cele suculente si muschi, la plante comestibile. Pe langa faptul ca astfel veti transforma un spatiu irosit intr-unul verde, peretele viu amplasat pe latura sudica a cladirii va ajuta la reducerea costurilor cu aerul conditionat pe perioada verii. Majoritatea peretilor verzi sunt construiti prin combinarea unor module, ceea ce va permite sa creati tipare intersante si sa combinati diferite plante.

Navele de pamant

Desi suna mai degraba a OZN, nava de pamant este o constructie cu un cadru din cauciucuri reciclate, proiectata pentru prima oara de Michael Reynolds, in anii ’70, in scopul reducerii poluarii si a consumului de energie. Intentia lui Reynolds a fost crearea unor intregi comunitati de astfel de constructii independente de reteaua electrica conventionala, care sa functioneze cu energie regenerabila. Majoritatea proprietarilor de astfel de locuinte merg un pas mai departe, proiectand gradini interioare unde isi cultiva singuri mancarea.

Sticlele de bere

Vreti o modalitate ecologica de a scapa de toate sticlele ramase in urma unei petreceri monstru? Tito Ingenieri si-a construit casa din Quilmes, Argentina, din sase milioane de sticle goale. A montat sticlele in ciment, pentru a crea un spatiu aerisit si luminos pentru care prietenii si vecinii lui au strans material timp de peste 19 ani.

Betonul din canepa

Betonul traditional este departe de-a fi un material de constructie ecologic. Dar compania americana Hemp Technologies a inventat un alt fel de beton, din canepa, apa si var, mult mai rezistent decat cel clasic. Din cauza faptului ca in Statele Unite e ilegal sa cultivi canepa, Hemcrete costa mai mult decat betonul obisnuit, cost care se amortizeaza insa in timp, prin economia de energie. Peretii construiti cu acest material sunt rezistenti la foc, mucegai si insecte, iar unii cercetatori sustin ca poate avea o durata de viata de pana la 800 de ani.

Casele modulare

Evoluand mult de la imaginea clasica a caselor din prefabricate atat de familiara, multe dintre locuintele modulare au un aspect modern si caracteristici eco. Pentru minimalisti si cei care prefera sa-si construiasca singuri casele, sunt varianta perfecta de locuinta. Casele modulare eco sunt de obicei mai mici decat constructiile traditionale, folosind astfel mai putina energie pentru incalzire si racire. |n plus, piesele sunt fabricate pentru a se imbina perfect, scazand astfel risipa caracteristica unui proiect traditional.